1 Martie … o primavara perfecta, o lume perfecta …

Imaginaţi-vă o lume perfectă, o lume despre care s-a visat şi s-au scris cărţi, o lume pe care toţi şi-o doresc în suflet, o lume respinsă de minte… Imaginaţi-vă că, peste noapte, am „scăpa” de toate „impunerile” impuse de religie şi de societate. Am renunţa la ideea „păcatului” şi am simţi că suntem asemeni lui Dumnezeu, un Dumnezeu bun aşa cum numai forţa Divină este, un Dumnezeu Unic în inimile tuturor. Ne-am trezi conştientizând Lumina din noi. Am avea încredere în ceea ce suntem şi am avea aceeaşi încredere în toţi cei de lângă noi. Gândurile şi faptele nu ar mai avea nevoie de interpretare şi judecată, pentru că am ştii/ simţi că suntem Unul şi am gândi ca Unul, în bunătate şi iubire.

„Bine, bine dar cum poţi gândi aşa ceva?”, se revoltă mintea. „Aberaţii, vise…”

Gândiţi-vă puţin. Ne naştem cu ideea păcatului. De când deschidem ochii, impunerile şi interdicţiile nu mai contenesc. Asta este bine, asta este Rău… Copil fiind, visezi la lumea perfectă, – pentru tine încă ESTE perfectă -, lume despre care îţi scriu acum; … dar visul se termină repede pentru că apare Bau-Bau, pe care nici Mama şi Tata – Dumnezeii tăi nu îl cunosc foarte bine, deci Bau Bau este peste ei… un mare „Dumnezeu”.

Creşti şi, pe lângă Dumnezeu Tată-Mamă, „Dumnezeu” Bau Bau, apar alţii… colegii din şcoală, profesorii, patronul, societatea, … propria ta familie, fiecare impunându-şi propriile tipare în tine, în viaţa ta. Apare FRICA şi, în ani, ajungi să îţi pierzi, poate total, încrederea în tine. Decizi să schimbi asta.

Într-un colţişor al minţii, amintirea pe care sufletul o aduce la suprafaţă nu-ţi dă pace. Îţi aminteşti cum, copil fiind, ai mers la spovedanie. Erai un pic mai înalt atunci decât ghiozdanul doldora de cărţi, dar ai avut „curajul” – inocenţa – să îi spui preotului: „Părinte, eu nu am păcate”. Si nu aveai, atunci ….

Îţi aminteşti că, în fiecare zi erai altcineva, totdeauna un personaj BUN imaginar. Tu nu puteai fi cineva rău, pentru că nu credeai în divizarea lumii. Acum vrei să te schimbi şi nu ştii Cum, de Unde să începi şi CE trebuie schimbat. Pentru că tu, în sufletul tău, ai rămas acelaşi copil cu păr zburlit şi ochii mari, care se trezea dimineaţa plin de iubire şi lumină.

„Ei nu ai ce schimba!?” – spune mintea. „Uită-te la tine şi ascultă ce-ţi spun ceilalţi. MATURIZEAZĂ-TE odată! Vremea poveştilor a trecut. X, Y, Z sunt aşa, tu de ce nu poţi fi?” … şi-ţi înşiră o listă lungă de … cum ar trebui să fii TU, suflet Divin.

Decizi, în final, să îţi asculţi sufletul şi să … visezi, citeşti, scrii, dansezi, meditezi…, să te desprinzi de minte, să o aduci la tăcere, sa faci cu totul altceva decat ce faceai pana atunci… Sa fii ALTFEL …

Atmosfera din jurul tău se schimbă, te schimbi tu, devii ciudat în ochii celorlalţi. Propria ta familie nu poate înţelege, începe să te respingă, nu eşti ca Ei! Eşti Oblio acum şi nu ai altă soluţie decât să mergi mai departe … poate să îi cauţi pe cei asemeni ţie.

De-aici, drumul tău poate duce oriunde. Important este că există pentru tine o mulţime de posibilităţi… A urma calea inimii nu înseamnă revoltă, înseamnă acceptarea a tot şi a toate, aşa cum sunt. A urma calea Iubirii şi Luminii, te duce pe tine, Oblio, în lumea minunată în care zâmbetul este poruncă, iubirea este lege, iar inima unificată – singurul conducător. Te temi? Retrage-te în tăcere şi vezi ce poţi crea. Va fi lumea ta, în care îi poţi chema şi pe cei dragi ţie.

Singurătatea este cea mai mare frică a omului. Când începi să îţi urmezi glasul inimii, Eşti iubire, simţi nevoia să FII, nu să vorbeşti. Atunci intervine adesea o barieră între tine şi ceilalţi. În tăcerea ta, ei văd respingere şi neacceptare. Deşi eşti acelaşi, subiectele nu mai sunt comune. Cum să explici că starea ta nu este izolare, respingere sau „o atitudine de superioritate”, ci este Linişte? Tu vezi cu inima şi nu mai simţi nevoia să vorbeşti, iar când o faci – le spui o pildă.

Visezi încă la lumea iubirii pentru toţi şi ştii că în tine ai tot ce îţi doreşti… Tace mintea, tace sufletul, toate sunt în tine şi tu eşti în Tot! Ai o eternitate în faţă, dar un singur gând: să te întorci acasă! Acasă, locul minunat, unde ai visele din viaţa de copil, unde soarele încălzeşte acelaşi suflet, unde vântul şi ploaia mângâie, unde sentimentele au culori … Dar… nu este timpul încă. Trebuie să îţi deschizi cea mai de preţ comoară spre lume – inima ta. Şi să dai din preaplinul din tine… Lumină şi Iubire …