Arhivă | Martie 2010

Iertarea

Am început, se pare, săptămâna patimilor la unison cu alţi … – se scrie mult pe blog-uri despre iertare şi acceptare. Nimic întâmplător. Suntem focare de energie gând, iar un impuls se transmite repede pe multe „ramificaţii”, funcţie de vibraţie.

Acum, aici, este important să fim mulţumiţi şi împăcaţi cu noi. Să fim „curaţi” în fiecare secundă a vieţii noastre, nu numai în preajma sărbătorilor care ne aduc aminte de noi… cei adevăraţi …

Mecanismele minţii sunt foarte complicate şi te simţi vinovat în multe ipostaze din viaţă. „Greşim/ păcătuim” frecvent în raport cu ceea ce este impus, de „bun simţ”…, trecem peste norme şi măşti şi – suntem altfel. Fapta, gândul, cuvântul aduc după sine sentimentul vinovăţiei.

Mare parte dintre noi alegem să ne spovedim. Alegem biserica ca loc de „spălare” a păcatelor, cu credinţa fermă că – prin intermediul preotului – ni se acordă un nou început.

O altă parte – cei ce aparţin altor curente spirituale şi nu numai – preferă credinţa în suflet, neafişată în biserică, departe de dogme. Au propriul stil de rugăciune, proces continuu de regula, rugăciune care potoleşte „clevetitoarea” minte şi aduce pacea şi liniştea.

Ateii îşi au şi ei procesele lor de conştiinţă. Indiferent de ceea ce afirmă, mai devreme sau mai târziu ajung să creadă …

Când ne rugăm, atenţia trebuie să ne fie concentrată în inimă. Trebuie să ajungi să simţi forţa rugăciunii în tine. Mintea ne ajută să ne formăm reprezentările, însă inima stabileşte legătura invizibilă cu energiile prezente în jur.

Rugăciunea inimii „Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul” sau, simplu, „Isus” – cum se roagă cei din mânăstirile din Athos, „Doamne”, repetate continuu, sunt redutabile „arme” pentru amorţirea minţii.

Mai jos, ataşez o meditaţie: Meditaţia iertării de sine şi de alţii, foarte folositoare pentru tăierea legăturilor „vinei” …

 

„Începe prin a-ţi găsi o poziţie confortabilă şi închide ochii. Petrece câteva momente creând o atmosferă de recunoştinţă în interiorul fiinţei tale.

Concentrează-ţi atenţia asupra respiraţiei, urmărindu-i ritmul; urmărind cum intră şi cum iese. Concentrează-te pe zona inimii. Cu fiecare expiraţie simţi cum tensiunea şi stresul îti părăsesc fiinţa. Cu fiecare inspiraţie simţi cum liniştea şi pacea te cuprind tot mai mult. Simţi cum liniştea şi acceptarea cresc şi se extind înlăuntrul fiinţei tale. Relaxează-te treptat, treptat şi simte cum inima ta se înmoaie tot mai mult devenind extrem de gingaşă.

Apoi proiectează în zona inimii tale gândul despre tine, despre persoana ta. Vizualizează-te acolo şi îmbrăţişează-te cu tandreţe.

În timp ce te îmbrătişezi cu căldură, concentrează-te asupra iertării şi simte cum îţi oferi ţie însuţi iertare.

În şoaptă, ÎN INIMĂ, sopteşte cuvintele:

Mă iert. Mă iert. Mă iert pentru orice suferinţă mi-am cauzat mie însămi, acum, în trecut sau altădată, cu vorba, cuvântul sau fapta, cu ştiinţă sau prin neştiinţă, mă iert!

 

S-ar putea că spunând această afirmaţie să simţi că ceva din tine se opune, se luptă, nu accepta. S-ar putea ca să-ţi treacă prin faţa ochilor multe motive pentru care nu ai merita iertarea. Acceptă-te pentru tot ce ai făptuit şi pentru tot ce ai simţit. Simte cum cu expiraţia le scoţi afară din trupul tău şi le elimini.

Lasă ca iertarea să îţi umple fiinţa. Leagănă-te pe tine însuţi, îmbrăţişându-te în inima ta, aşa cum o mamă îşi îmbrăţişază pruncul. Simte cum iertarea îţi inundă întreaga fiinţă. Repetă: Mă iert. Mă iert. Mă iert. Rămâi cu aceste cuvinte în gând pentru câteva minute…

Acum, adu-ţi în inimă pe cineva care are nevoie de iertarea ta, pe cineva pe care tu ai vrea să-l ierţi. Îmbrăţişează acea persoană în inima ta. Simte-i prezenţa. Expulzează prin expiratie orice sentiment ce se opune iertării acestei persoane. Expiră orice sentiment de furie, de suferinţă sau frică şi inspiră iertare. Abandonează orice rezistenţă.

În şoaptă, ÎN INIMĂ, spune acelei persoane:

Te iert. Te iert. Te iert pentru orice suferinţă mi-ai cauzat, acum, în trecut sau altădată, cu vorba, cuvântul sau fapta, cu ştiinţă sau prin neştiinţă, te iert!

 

Inspiră iertare. Simte cum în procesul iertării graniţele dintre tine şi acea persoana se dizolvă. Îmbrăţisează persoana cu dragoste şi las-o să plece pe drumul ei, elibereaz-o.

Acum, adu-ţi în inima pe cineva de la care ai vrea să-ţi ceri iertare, pe cineva faţă de care ai greşit sau pe cineva care a suferit din cauza ta şi care şi-a închis inima faţă de tine. Adu acea persoană în inima ta şi îmbrăţişeaz-o cu dragoste.

În şoaptă, ÎN INIMĂ, repetă cuvintele:

Iartă-mă. Iartă-mă. Iartă-mă pentru orice suferinţă ţi-am cauzat, acum, în trecut sau altădată, cu vorba, cuvântul sau fapta, cu ştiinţă sau prin neştiinţă, iartă-mă!

 

Simte cum iertarea te învăluie, lasă iertarea să te cuprindă. Simte inima cum se deschide pentru a primi iertarea. Acceptă iertarea. Repetă: Sunt iertat. Sunt iertat…

Acum revin-o la imaginea ta din inimă şi bucură-te, plin de smerenie şi recunoştiinţă.

Te-ai iertat, ai iertat, ai fost iertat.

Cu mâinile împreunate în faţa pieptului, mulţumeşte!

Deschide apoi braţele ca pentru a cuprinde tot Universul… simte-te părticică a acestuia şi adu-l în inima ta…

Cu toată inima, dăruieşte …

Toată lumea să fie binecuvântată şi fericită!

Rugăciunea lui Iisus, înălţată în Grădina Ghetsemani – prilej de meditaţie în săptămâna patimilor

… cunoscută ca rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli şi pentru toţi credincioşii (Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 17)

1. Acestea a vorbit Iisus şi, ridicand ochii Sai la cer, a zis: Parinte, a venit ceasul! Preaslaveşte pe Fiul Tau, ca si Fiul sa Te preaslaveasca.
2. Precum I-ai dat stapanire peste tot trupul, ca sa dea viata veşnica tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui.
3. Si aceasta este viata veşnica: Sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat si pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.
4. Eu Te-am preaslavit pe Tine pe pamant; lucrul pe care Mi l-ai dat sa-l fac, l-am savarsit.
5. Şi acum, preaslaveste-Ma Tu, Parinte, la Tine Insuti, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai inainte de a fi lumea.
6. Aratat-am numele Tau oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tai erau si Mie Mi i-ai dat şi cuvantul Tău l-au pazit.
7. Acum au cunoscut ca toate cate Mi-ai dat sunt de la Tine;
8. Pentru ca cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit si au cunoscut cu adevarat ca de la Tine am iesit si au crezut ca Tu M-ai trimis.
9. Eu pentru acestia Ma rog; nu pentru lume Ma rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, ca ai Tai sunt.
10. Si toate ale Mele sunt ale Tale si ale Tale sunt ale Mele si M-am preaslavit intru ei.
11. Si Eu nu mai sunt in lume, iar ei in lume sunt si Eu vin la Tine. Parinte Sfinte, pazeşte-i in numele Tau, in care Mi i-ai dat, ca sa fie una precum suntem si Noi.
12. Cand eram cu ei in lume, Eu ii pazeam in numele Tau, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am pazit si n-a pierit nici unul dintre ei, decat fiul pierzarii, ca sa se implineasca Scriptura.
13. Iar acum, vin la Tine si acestea le graiesc in lume, ca sa fie deplina bucuria Mea in ei.
14. Eu le-am dat cuvantul Tau si lumea i-a urat, pentru ca nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume.
15. Nu Ma rog ca sa-i iei din lume, ci ca sa-i pazeşti pe ei de cel viclean.
16. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume.
17. Sfinteste-i pe ei intru adevarul Tau; cuvantul Tau este adevarul.
18. Precum M-ai trimis pe Mine in lume, si Eu i-am trimis pe ei in lume.
19. Pentru ei Eu Ma sfintesc pe Mine Insumi, ca si ei să fie sfintiti întru adevar.
20. Dar nu numai pentru aceştia Ma rog, ci si pentru cei ce vor crede in Mine, prin cuvantul lor,
21. Ca toţi sa fie una, dupa cum Tu, Parinte, intru Mine si Eu intru Tine, aşa si acestia in Noi sa fie una, ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis.
22. Si slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca sa fie una, precum Noi una suntem:
23. Eu intru ei si Tu intru Mine, ca ei sa fie desavarsiti intru unime, si sa cunoasca lumea ca Tu M-ai trimis si ca i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine.
24. Parinte, voiesc ca, unde sunt Eu, sa fie impreuna cu Mine si aceia pe care Mi i-ai dat, ca sa vada slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru ca Tu M-ai iubit pe Mine mai inainte de intemeierea lumii.
25. Parinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, si aceştia au cunoscut ca Tu M-ai trimis.
26. Si le-am facut cunoscut numele Tau si-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu sa fie in ei si Eu in ei.

Rugăciunea războinicului

Sunt ceea ce sunt.

Am încredere în frumuseţea din mine.

Creez încredere.

În blândeţe, am forţă.

În tăcere, păşesc împreună cu zeii.

În pace, mă înţeleg pe mine şi înţeleg lumea.

În conflict, mă îndepărtez.

În detaşare, sunt liber.

Prin respect pentru toate lucrurile vii, mă respect pe mine însumi.

Prin dăruire, respect curajul din mine.

Prin veşnicie, am compasiune pentru natura tuturor lucrurilor.

Prin dragoste, accept necondiţionat evoluţia celorlalţi.

În libertate, am putere.

În individualitatea mea, îl exprim pe Dumnezeul-Forţă din sinea mea.

Slujind, ofer ceea ce am devenit.

Sunt ceea ce sunt: Etern, Nemuritor, Universal şi Infinit.

Aşa este! Amin!

Stuart Wilde

Buna Vestire

Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu,

Binecuvantată eşti Tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui Tău,

Că ai născut pe Isus Hristos, mântuitorul sufletelor noastre!

Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu,

Roagă-te pentru noi, acum, în veci şi pururea,

Amin!

***

Astăzi este ziua,

În care Maria,

Primit-a veste din cer,

De la Gabriel!

*

Ca urma sa vie,

Pentru mântuire,

Fiul Domnului

Ş-al pământului.

*

Un Om Dumnezeu.

Timpul…

Timp de necuprins,

Fixat între minte şi vis …

Mă faci să stau în nemişcare

Întrebându-mă: Exist? Visez? Sunt … eu… oare?

Ne măsurăm viaţa, trăirile, bucuria şi tristeţea, împlinirea-neîmplinirea prin… TIMP. Avem conştiinţa existenţei prin amintiri, a ceea ce suntem noi înşine prin … Timp.

„M-am născut la data de…”, „am atâţia ani”, „îmi amintesc că atunci când te-am întâlnit era…”

Da, Era Timp pentru toate, Atunci, Cândva… dacă este să priveşti în urmă. Pentru că, măsurând trecerea noastră prin viaţă, măsurăm ce s-a … scurs şi raportăm la ce a mai… rămas. Dar, oare, dacă nu ar exista acest etalon al trecerii/ scurgerii/ al lui … A Fost în minte, nu am fi etern în clipa de Acum? Bucurându-ne de fiecare moment al lui A FI, fără regrete şi aşteptări?

„Am visat minunat azi noapte. Totul era atât de real… „

Realitatea este şi ea legată de timp, deşi ne-o „stabilim” singuri. Azi noapte… era noapte şi, categoric, am visat. Raportarea în timp a visului trăit, este singura dovadă că… am visat. Renunţând la timp şi spaţiu, am spune că am trăit minunat ceea ce … am visat.

Albert Einstein spunea: „Timpul există pentru ca lucrurile să nu se întâmple în acelaşi timp”… şi „Realitatea este o iluzie, însă una foarte persistentă”. Odată creată realitatea, ea există prin sine însăşi, aşa cum Divinitatea se inspiră şi expiră pe sine, experimentându-se mereu, prin noi.

„Priviţi adânc în propria voastră fiinţă şi veţi înţelege realitatea mai bine”, mai spune cel ce a realizat mult discutatul experiment Philadelphia. Oare de ce? Pentru că Timpul este pentru fiecare altul, este Timp pentru toate atunci când în suflet eşti liniştit, mulţumit şi fericit. Iubirea anulează timpul. Nu la fel se întâmplă pentru oamenii plini de gânduri, aşteptări şi angoase. Nevoia lor permanentă de a se lămuri, de a se găsi pe ei – de fapt -, face ca timpul să curgă nebuneşte. Frica te duce spre moarte, ea provoacă degradare.

Vă povestesc acum o întâmplare reală, petrecută acum câţiva ani în Bucureşti. Am ajuns foarte târziu în Gara de Nord şi ne-am deplasat apoi spre Otopeni. Fiind noapte, drumul nu a fost foarte aglomerat, totuşi l-am parcurs în mai bine de o oră. A doua zi dimineaţă, trebuia să prind primul tren înapoi spre casă. Aveam la dispoziţie 40 de minute. Teoretic, nu aveam cum să ajung. Traficul era mult mai aglomerat decât seara … Şi totuşi, urcându-mă în autobuz l-am rugat pe Dumnezeu să mă ajute şi m-am lăsat în Voia Sa. Aşa a fost! Am prins trenul la „mustaţă” şi am mulţumit divinităţii pentru dovada ce mi-a dat-o pentru a-mi arăta că Există,  iar Credinţa poate înfăptui miracole…

„Oamenii obişnuiţi caută să-şi petreacă timpul, cei de talent să-l întrebuinţeze”, spunea Arthur Schopenhauer. Oamenii obişnuiţi sunt cei care trăiesc mecanic, fiecare zi a lor seamănă uimitor de bine cu precedenta. Sunt oamenii care îşi „irosesc timpul” vegetând din punct de vedere spiritual şi sentimental. Oamenii de talent sunt foarte numeroşi. În primul rând sunt toţi/ toate cei/ cele ce pun dragoste în tot ceea ce fac, indiferent că este vorba despre pregatirea mesei sau de compunerea unei poezii. Aceşti oameni fac lucrurile să meargă, se implică detaşat atunci când apare o problemă. Ei sunt cei ce meditează, deşi nimeni nu i-a învăţat – poate – cum să o facă. Sunt proprii lor maeştrii, pentru că găsesc în viaţă învăţătura şi bucuria. Ei „pun suflet”… şi aduc, prin gesturi mărunte, lumină în sufletului semenilor săi. Ei ne amintesc de Iubire …

Cel mai „interesant” este că, acum când suntem în prag de mare schimbare, toată lumea strigă: Timpul s-a accelerat! Fără îndoială, este adevărat. Oamenii de ştiinţă au adus dovezi de necontestat în acest sens. Dar, timpul schimbat este un adevăr măsurabil cu mijloacele pe care le avem… noi restul îl măsurăm exact aşa cum îl percepem.

„Pendula arată clipa, dar cine arată veşnicia ?”, Walt Withman.

Veşnicia îşi are existenţa prin noi. Noi suntem Timpul Etern… „Timpul este substanţa din care sunt făcut”, spune Jorge Luis Borges. Gândiţi-vă că, sunt momente în viaţă în care într-o fracţiune de secundă toată existenţa noastră apare. Şi tot într-o clipă „vezi” ceea ce va să fie. Aici, în noi, în suflet… este veşnicia.

Avem, deci, Timp destul … o eternitate …

A venit timpul…

Bună dimineaţa, dragii mei!

Bine, bine veţi replica, de unde până unde dimineaţă? Postarea a apărut la prânz…

De acord, atunci, Deşteptarea!

Se pare că într-adevăr „vremurile”, viaţa, Noi ne schimbăm. Semnalele au început de mult, de fapt, au început pentru fiecare atunci când a fost timpul… Net-ul abundă de informaţii despre „noul puls” sau New Age. Numai că eu cred că nu este nimic nou în nimic. Este aceeaşi realitate, cu o altă vibraţie, pe care i-o aducem noi, cei ce primim acum „dreptul” de a merge mai departe.

Aseară reciteam cartea lui Elisabeth Haich,  „Iniţierea”. Eu cred că este, alături de „Viaţa şi învăţăturile maeştrilor spirituali”, o carte de căpătâi. Aproape de final, în ultimele pagini, scriitoarea are revelaţia vieţii, şi descrie viaţa trăită de noi ca fiind o proiecţie a Sinelui Etern în materie. Sinele, mereu în legătură cu Divinitatea se proiectează pe El Însuşi. Mi se pare că aceasta este cheia prin care putem realiza adevărul. Căutarea noastră continuă duce înapoi la Noi Înşine, Divini şi fără moarte.

Toate întrebările, toate căutările sunt în noi. Ne este frică de 2012? Nu cred. Pentru că am proiectat exact imaginea ce ne-a convenit mai mult, pe care am ales-o. Numai că drumul are însemnătatea lui… şi nu o oarecare însemnătate. Am încercat de-a lungul multor vieţi să ne găsim pe noi, cei reali dar nu materiali. Singurul scop al drumului în noi/ către noi a fost să eliminăm teama şi să descoperim dragostea Divina. Gânduţi-vă, tot timpul suntem bombardaţi cu ştiri care provoacă frică … oare de ce? Când am revenit oarecum cu „picioarele” pe pământ, o altă temă alarmistă ne trimite înapoi, spre „crunta realitate”.

Unde eşti tu Fiinţa de Lumină, ce-ai uitat de adevărata ta natură? Eu sunt Aici, Acum şi te privesc. Îţi văd zbuciumul lipsit de Credinţă, pentru că a avea Credinţă înseamnă a avea încredere în Tine! Ştiu că Deşteptarea a sunat şi pentru Tine. Şi mai ştiu că, inima ta se pregăteşte să primească Încrederea şi Iubirea Divină!

Acum te văd… ce frumoşi îţi sunt ochii ce îl privesc pe Dumnezeu!

Fiţi binecuvântaţi!