Frica


Am visat că eram o frunză. Eram o pată de verde, de viaţă pe ramură, vântul mă unduia într-o parte şi în alta, dar atingerea lui, indiferent de intensitate, era parte din mine şi eu – parte din el. Mă simţeam Tot cu Totul… primeam hrană din pământul mamă şi eram tot una cu infinitul – tată. Apoi, am început să cad… mă răsuceam spre mama pământ… Brusc, o teamă imensă, Umană a pus stăpânire pe mine … şi m-am trezit, ca dintr-un coşmar.

Mi-a fost FRICĂ. Frică de a fi ceea ce sunt de fapt, o frunză…, o fiinţă de Lumină creată de Divinitate pentru a Fi Iubire mereu. Când te deschizi cu încredere şi iubire în faţa manifestarii Creatorului şi ai Credinţa că tot ceea ce se întâmplă este spre binele tău suprem, dai naştere Iubirii. Eu am Creat Frica… şi am uitat de Dumnezeu… şi am căzut în loc să mă bucur de întoarcere …

Ne gândim cu teamă la « sfârşitul lumii », temutul 2012 şi-a pus deja amprenta asupra vieţilor noastre. Eu, personal, nu am recunoscut că mi-e teamă de fapt până la discuţia ce am avut-o cu un drag prieten… Mi-a spus că, atunci când mă voi trezi înconjurată de lumină îmi va fi teamă şi am să fug. Nu am recunoscut adevărul cuvintelor lui, mă consideram pregătită pentru ceea ce va urma, ferm convinsă că, gândul morţii nu mă sperie.

Ceea ce nu a fost conştientizat de mine a fost faptul că, de fapt, GÂNDUL VIEŢII VEŞNICE MĂ SPERIE. Am realizat că această trecere înseamnă în MINTEA mea o serie de « catastrofe », eventual moartea … dar nu am realizat că TRECEREA, ÎNĂLŢAREA este alături de Dumnezeu, cu Dumnezeu, în Lumina lui Dumnezeu. Şi asta, nu alături de cei dragi … Mintea vede când se gândeşte la asta, e adevărat, o Lumina mare ce te înconjoară, dar vede şi « singurătatea » din ea, privită din punctul nostru de vedere. Ea, Mintea, nu trece dincolo de tipare. Sufletul, Spiritul Divin vrea să se întoarcă ACASĂ, El – Eu Cel Ce Sunt este cel care plânge … Să te laşi purtat în spirit de Dumnezeu, ce frumos sună până când realizezi doar cu sufletul asta … El care ştie de unde vine şi spre ce se îndreaptă… spre „pământul” creator de viaţă veşnică…

De frică purtăm măşti aici, acum. Acum îmi dau seama că şi spiritualitatea practicată este o mască. Nu vorbesc de biserică acum, vorbesc de continua căutare a ta, a mea practicând diverse discipline. Câţi oare dintre noi realizăm plenar ce înseamnă cu adevărat TOTUL?

De frică ne ascundem sufletul sub măşti, ne minţim singuri că ştim ceea ce suntem cu adevărat. Dar, şi ceea ce ne aducem aminte când şi când este repede îngropat sub lespedea obişnuinţelor.

Ataşamentele sunt cele care ne leagă şi mai tare de viaţa materială. Iubim tot ceea ce ne-ar putea îmbunătăţi imaginea, iubim oamenii care ne ajută şi care ne iubesc, la rândul lor. Nu facem nimic fără un scop, nu iubim nimic detaşat, nici măcar pe Dumnezeu. Îl rugăm să ne ajute, să fie lângă noi mereu, uitând că suntem parte din El şi El este mereu cu noi. Ne supărăm când nu ne ascultă şi ne întoarcem faţa de la El… Cum să nu ne simţim singuri şi goi, mereu în căutare de ceva care să ne acopere golul din suflet?

Frunza, viaţa şi căderea ei au fost un vis, un vis care se repetă însă în fiecare zi în viaţa mea… atât de umană.

Dă-mi Doamne credinţă cât un bob de muştar,

să pot să accept fără teamă drumul frunzei,

viaţa infinită în Tine!

Deschide-mi porţile sufletului să nu mă orbească Lumina Ta

când ai să vii spre mine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s