A venit timpul…

Bună dimineaţa, dragii mei!

Bine, bine veţi replica, de unde până unde dimineaţă? Postarea a apărut la prânz…

De acord, atunci, Deşteptarea!

Se pare că într-adevăr „vremurile”, viaţa, Noi ne schimbăm. Semnalele au început de mult, de fapt, au început pentru fiecare atunci când a fost timpul… Net-ul abundă de informaţii despre „noul puls” sau New Age. Numai că eu cred că nu este nimic nou în nimic. Este aceeaşi realitate, cu o altă vibraţie, pe care i-o aducem noi, cei ce primim acum „dreptul” de a merge mai departe.

Aseară reciteam cartea lui Elisabeth Haich,  „Iniţierea”. Eu cred că este, alături de „Viaţa şi învăţăturile maeştrilor spirituali”, o carte de căpătâi. Aproape de final, în ultimele pagini, scriitoarea are revelaţia vieţii, şi descrie viaţa trăită de noi ca fiind o proiecţie a Sinelui Etern în materie. Sinele, mereu în legătură cu Divinitatea se proiectează pe El Însuşi. Mi se pare că aceasta este cheia prin care putem realiza adevărul. Căutarea noastră continuă duce înapoi la Noi Înşine, Divini şi fără moarte.

Toate întrebările, toate căutările sunt în noi. Ne este frică de 2012? Nu cred. Pentru că am proiectat exact imaginea ce ne-a convenit mai mult, pe care am ales-o. Numai că drumul are însemnătatea lui… şi nu o oarecare însemnătate. Am încercat de-a lungul multor vieţi să ne găsim pe noi, cei reali dar nu materiali. Singurul scop al drumului în noi/ către noi a fost să eliminăm teama şi să descoperim dragostea Divina. Gânduţi-vă, tot timpul suntem bombardaţi cu ştiri care provoacă frică … oare de ce? Când am revenit oarecum cu „picioarele” pe pământ, o altă temă alarmistă ne trimite înapoi, spre „crunta realitate”.

Unde eşti tu Fiinţa de Lumină, ce-ai uitat de adevărata ta natură? Eu sunt Aici, Acum şi te privesc. Îţi văd zbuciumul lipsit de Credinţă, pentru că a avea Credinţă înseamnă a avea încredere în Tine! Ştiu că Deşteptarea a sunat şi pentru Tine. Şi mai ştiu că, inima ta se pregăteşte să primească Încrederea şi Iubirea Divină!

Acum te văd… ce frumoşi îţi sunt ochii ce îl privesc pe Dumnezeu!

Fiţi binecuvântaţi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s