Re-naştere

A venit primăvara şi privim uimiţi cum natura explodează cu viaţa, indiferent că noi suntem abătuţi sau fericiţi, indiferent că se întâmplă rele sau bune, indiferent că noi suntem prin preajmă sau nu…

E dovadă de putere absolută, că, indiferent de condiţii, chiar şi de faptele pe care omul le face, viaţa continuă… Omul are puterea supremă de a face absolut orice doreşte, chiar şi de a distruge… viaţa n-o poate distruge, însă o poate alunga, distrugând tot ce aceasta a creat.

Însă, omul vine, pleacă, se naşte şi moare…

Creşte. Evoluează. Devine.

Căci viaţa din el este eternă şi iubirea ce-l hrăneşte nu dispare nici măcar dacă acesta se hotărăşte s-o urască.

Natura, tăcută, îşi continuă cursul său, pe care omul poate hotărî să păşească sau nu. Ea va fi eternă, dacă nu aici, în altă parte. Să fim şi noi eterni, să păşim odată cu natura, să iubim, să fim ceea ce ne-am dorit odată să devenim.

Acum e timpul să devenim Dumnezeu.


Acum Omenirea se află în bezna propriei sale mizerii, şi nu există moment mai bun pentru o rază de speranţă care să o străbată şi să o încălzească.

Merităm mai bine, putem mai bine, se poate mai bine…  Se spune că: „Speranţa moare ultima.”  Eu spun că ea nu moare niciodată. Ea este iubirea veşnică ce poate călăuzi orice suflet afundat în cel mai profund întuneric al iluziei. Natura e cel mai bun exemplu de speranţă, pentru că îşi are cursul propriu, continuu, ca un fluviu măreţ ce erodează – construind – orice îi stă în cale. Iubirea este medicamentul cel mai bun ce poate unge rănile planetei cauzate de lăcomia ce îl roade până şi pe omul ce-o trăieşte.

Sufletele luminoase sunt iubirea, căldura şi lumina ce dă speranţă planetei şi o alină. Sunt sursa de speranţă ce o ajută să îşi transcendă propria-i existenţă, să sublimeze.

Indiferent de nuanţele negative ce colorează toate faptele umanităţii, din trecut şi prezent, de feluritele fapte nelegiuite ale oamenilor pierduţi în iluzia puterii, de greutăţile ce le întâmpinăm zi de zi şi ni se pare tot mai greu, merită să sperăm.

Toţi aşteaptă ceva din exteriorul lor să vină să le dea speranţă, deşi acel ceva din propriul lor interior este chiar sursa razei divine. Dacă cei din jurul nostru nu pot s-o vadă, priviţi-o voi şi lăsaţi-o să iasă la suprafaţă, să lumineze chipurile celor dragi.

Fiţi voi focul ce le încălzeşte inimile şi lumina ce le colorează sufletul.

Fiţi voi cei ce oferă speranţă, înţelegere şi răbdare.

Fiţi voi iubirea ce aşteptaţi să se întâmple, … şi se va întâmpla, … s-a întâmplat deja!


Eu, mereu altul, şi acelasi mereu…

– preluat de pe maya-ra –


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s