Suntem picături ale aceluiaşi ocean…

Neacceptarea şi judecarea se pare ca ne sunt încă caracteristice.

Citesc mesaje de la mulţi “căutători” pe calea Luminii, calea lui Dumnezeu de fapt, pentru că pe El îl căutăm indiferent de religie, orientare spirituală, credinţă.

Dumnezeu ne-a făcut “după chipul şi asemănarea Sa”, dar noi am preferat scindarea Lui în diferite “chipuri” – cioplite după… chipul şi asemănarea noastră. Ego-ul, Frica şi ataşamentul faţă de posesiunile materiale au făcut aceasta.

Cine oare a sprijinit scindarea? Omul… înlănţuit în materie … Să ne întrebăm oare, cine stăpâneşte materia? “Nimeni nu poate sa slujeasca la doi domni, caci sau pe unul il va uri si pe celalalt il va iubi, sau de unul se va lipi si pe celalalt il va dispretui; nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui mamona.” – predica la duminica a treia după Rusalii – Evanghelia minţii curate.

Mulţi se întreabă: în ce să mai credem? Care este adevărul? Să fie oare adevărul lui Budha, Allah, Moise, Isus; adevărul maeştrilor Reiki, al shamanilor, al … ?

Se pare că uităm de un singur adevăr: Adevărul din Inima noastră, ascuns atât de bine, încât şi noi am uitat de El.

Dumnezeu este Unul şi Unicul Dumnezeu.

Restul este fum, maya, creaţie imperfectă a ego-ului.

Aşa cum energia despre care se vorbeşte în ultimele luni… “noua energie”, este acceaşi eternă şi infinită energie din care, din Iubire, ne-a creat El, Dumnezeu.

Mă vad copil, întrebându-i pe cei de-o vârstă cu mine, ce nu ştiau să îmi răspundă, dar simţeau – ştiau – importanţa intrebării. Îi întrebam pe ei, pentru că nu mi-au plăcut răspunsurile părinţilor … “Cu ce suntem diferiţi de alţi oameni, dacă toţi simţim la fel? Aşa cum simt eu, simte şi copilul cu pielea neagră, şi cel ce nu are ce mânca. Iubirea, suferinţa, melancolia, jocul, ne sunt comune. Atunci, de ce facem diferenţe?”

Aşa şi cu religiile, căile spirituale, credinţele. Deasupra noastră, a tuturor, luminează acelaşi soare, iar căldură ne-o dă un singur Creator.

Noi ne lăsăm atraşi pe o cale sau alta, antrenaţi de prieteni, maeştrii, singuratate, nemulţumiri, dorinţa de bani, recunoaştere şi faimă … şi ne legăm, poate definitiv, închizându-ne sufletul în cea mai cruntă izolare… să nu mai auzim glasul “conştiinţei”.

Dumnezeu însă nu ne pedepseşte, rămâne lăngă noi, veghindu-ne ca un părinte, curios să vadă ce năzdrăvănii mai facem. Ştie că până la urmă vom învăţa lecţia credinţei, credinţa în El şi în noi înşine. Braţele îi sunt mereu deschise, gata să ne primească când, spăşiţi, ne “împiedicăm” pe cale.

Haideţi să avem Credinţa în Inimă şi să luăm de la viaţă tot ceea ce rezonează cu noi. Toate cărţile sunt bune, toţi oamenii sunt proprii lor maeştrii, toate întâmplarile, experienţele, fericirile, nefericirile, căutările sunt “drumul crucii” pentru noi şi se finalizează prin detaşarea de materie şi înălţarea spirituală. Toate căile duc la Dumnezeu.

Cuvintele folosite nu trebuie transformate în tabu-uri. Cuvinte ca “înălţare”, “drumul crucii” şi fraze din Scriptură sunt folosite pentru a “da glas” vocii sufletul. Mintea le analizează însă şi le judecă… cum este posibil ca un om obişnuit să hulească lucrurile sfinte, să ponegrească religia şi dogmele? Ceea ce te înalţă ca spirit nu poate fi nociv, rău. Etichetele pe cuvinte, pe sentimente, pe trăiri… le-am pus noi. Isus nu a spus… “nu folosiţi cuvintele mele”…, El a dorit să fie înţeles cu Inima, a propovăduit Iubirea, aceea Iubire ce transcede Cuvintele şi poate exista doar în inimă.

Fiecare facem parte din adevăr şi la care contribuim toţi, clipă de clipă.

Faceţi mintea să tacă! Şi daţi sufletului aripi! Permite-ţi în fiecare dimineaţă, în fiecare clipă să fiţi mângâiaţi de Dumnezeu. Şi mângâiaţi şi voi, la rândul vostru, fiecare lacrimă din ochii copiilor, fiecare rid de pe obrazul părinţilor.

Amintiţi-vă să spuneţi: Te iubesc, Iartă-mă, Îmi pare rău, ori de câte ori sufletul o simte. Întoarce-ţi şi celalalt obraz… nu vă costa nimic, decât o „bilă neagră” din partea ego-ului, ce-nseamnă o victorie pentru voi…

Dumnezeu nu trebuie teoretizat, Dumnezeu trebuie simţit, Dumnezeu trebuie trăit, Iubit.. prin noi/ în noi, prin ceea ce simţim pentru semenii noştrii.

“Cred, Doamne, ajută necredinţei mele, îmi pare a fi, cum să spun? Taina cea mai de taină a învăţăturii creştine, noua învăţătură, şi într-un anume fel pecetea darului Duhului sfânt.”

Nicolae Steinhardt – Jurnalul fericirii