Arhive etichetă | viata

Dor de vis

deasupra mintii

 

Dor de vis sau vis de dor?

Tihna-n suflet si-n simtire

Doar o soapte de iubire

Ne cufunda-n amintire.

Si sa crezi ca nu visezi

Si sa crezi ca-i numai soapta

Inima-mi de-o poti atinge

Se revarsa toata, toata…

Din al ei preaplin, eu vreau

Sa ofer o mica parte

Sa serveasca celor ce…

Au lasat-o deoparte.

Astfel se vor bucura

De preaplinul unui vis

Dor de vis sau vis de dor…

Farama din paradis…

Trezeste-te, a venit vremea sa traiesti…

ganditorul

Pe strada, in autobuz, IN VIATA „pierdem” din vedere ceea ce se presupune ca ar trebui sa vedem: lucruri, oameni, fapte ce „trec” prin noi parca.

Suntem aparent atenti „la tot si la toate”, in fapt suntem atenti doar la mintea noastra care creaza scenarii sau reia ceea ce am auzit si am trait in clipa ce a trecut.

– seful nu este multumit de mine…

– mi s-a parut ca am simtit resingere din partea lui X…

– lucrurile nu merg cum ar trebui, intreaga mea viata este un esec…

deci:

– trebuie sa fac…

– trebuie sa ma schimb…,

– trebuie sa fiu…

Cum ramane cu noi? Noi, cei din spatele mintii si a parerii celorlati? Unde ne-am pierdut? Ce ne indeamna spre o continua introspectie gresita? Cand o sa renuntam sa ne culpabilizam? Cand o sa incetam sa mai fim victime ale societatii si ale educatiei? Cand o sa avem curajul sa ne indreptam coloana vertebrala si sa pasim increzatori ca totul este parte a Creatiei si facem parte din tot? Ca insemnam ceva, chiar daca nu putem vedea asta?

Mintea, mintea noastra cea mult prea laudata are un rol definitoriu in acest proces. Ea este cea raspunzatoare de tot, pentru ca ratiunea ei de a fi este orientata nu spre a vedea adevarul, ci de a diseca „firul in 4” facandu-ne sa ne indoim de capacitatile noastre, facandu-ne sa ne simtim mici in comparatie cu ceilalti si cu viata insasi. A raporta totul prin prisma mintii, a gandirii asa zis logice ne suprima sentimentele.

Evident este greu sa fii om. Pe langa calitatea de fiinta rationala, un om are sentimente. Dar este inaceptabil (in mintea noastra) sa fii slab, vulnerabil, sa nu fii cel mai bun in toate, sa gresesti – sa poti sa iti recunosti greselile si sa le accepti ca facand parte din viata; sa te bucuri de realizarea celui de langa tine, sa plangi cand simti ca sufletul ti-e rupt in doua, sa iei parte la Viata asa cum viata ti-o cere: cu inima deschisa si plin de Ratiunea de a fi OM.

Asa ca, nu Trebuie dar Vreau:

– sa ma bucur de fiecare rasarit de soare,

– sa iubesc fiecare fiinta ce o intalnesc si sa o vad,

– sa renunt la a-mi mai face nervi, problemele vor trece (ca de altfel toata viata), fie ca ma enervez sau raman pasiv.

Traieste! Nu trai in mintea ta! Viata este frumoasa cand o vezi prin ochii tai si nu prin ai altora.

Danseaza. Picteaza. Citeste.

IUBESTE

Luceafarul vietii

de Mihai Eminescu

În raza zilelor de mîini
Vedem o viaţă nouă
Scăldată-n sute de lumini
Necunoscute nouă.

Privind luminile cereşti
În nopţile senine
Zburăm din grijile lumeşti
În sferele divine.

Şi admirăm tăcerea lor
Adîncă, trecătoare
Ce-nalţă tot ce-i muritor
Spre lumi nemuritoare.

Dar ce putem cuprinde noi
Din tot ce n-are margini
Cînd mintea noastră de noroi
E-o carte fără pagini.

Ce poate să-nţeleagă ea,
Materia greoaie,
Cînd forţa din atom, din stea
E suflet de văpaie.

Dar toate nu-s închipuiri
Iluzii dulci, deşarte,
Ce ne hrănesc cu amăgiri
Purtîndu-ne spre moarte.

Ne credem faţă de ceilalţi
Mai mari în trup, cuvinte,
Nu ne vedem că înşelaţi
Suntem de-a noastră minte..

Spiritul:

Sărmane om ce crezi că eşti
Sau reprezinţi aice,
Ai încercat să te priveşti
În Eul tău novice?

Nu mlaştinile ce te-au prins
Sunt locurile tale,
Deşi în ele te-ai deprins
Ca orice animale.

Şi animal de-ai fi, la fel,
N-ar fi prea mare gîndul,
Dar vezi, tu eşti mai rău ca el,
Căci prea iubeşti pămîntul.

Prea eşti robit de griji, nevoi
Şi toate cele false,
Ţinîndu-ţi trupul în gunoi
Şi sufletul în faşe.

Apoi tu singur eşti surprins
Că soarta ţi-e amară.
Te zbaţi şi-apoi te dai învins
Sătul de-a ei povară.

Dar să te-ntrebi vreodată, tu
De cauza pieririi,
Nici gînd. Ba chiar pretinzi că nu
Există Tatăl Firii

Omul:

Nu-i nimeni mai presus ca eu
În lumea asta mare.
Nu-i soartă şi nici Dumnezeu
Ci totu-i întîmplare.

Minciuna-i cine m-a făcut,
Ruşinea mi-a dat corpul
Şi mi-am făcut din prima scut
Şi din secunda scopul.

Nu cred decît ce simt şi văd
Cu simţurile mele.
Încolo-i moarte şi prăpăd,
Pustii numite stele.

Ce-mi pasă mie ce-oi mai fi
Cînd voi intra-n ţărînă.
Căci tot ce mă-nconjoară aci
Spre dulci plăceri mă mînă.

Ce să pricep eu din ce e
Divinitate, spirit,
Cînd trupu-mi are tot ce vrea
La ce bun să-l mai irit.

Şi ce folos să-l umilesc
Cu rugăciuni, iluzii,
Cu care-adesea se hrănesc
Schilozii, orbii, surzii

Eu, slava cerului-s întreg
Nu-mi pasă ce fac alţii.
Eu ştiu din viaţă ce s-aleg
Şi fără inspiraţii.

Prezentatorul:

Cam astfel îşi cuvîntă el
Minţindu-se pe sine
Sărmanul om fără de ţel,
Pierdut printre ruine.

Dar toate au şi un sfîrşit
Cu rostul lor integru
Ce vine-adesea negîndit
Cu tot cortegiu-i negru.

Din omul nostru-aşa semeţ
N-a mai rămas nimica,
Din contră, nu-i nici îndrăzneţ
Să-şi stăpînească frica.

Căderea-i bruscă-l zdruncină
În simţuri aşa tare
Că-ntîia dată se-ntrebă:
Sunt viu, mai sunt eu oare?

Spiritul:

Exişti epavă, biet nebun,
Ai fost tu viu vreodată ?
Mai mult e de prisos să-ţi spun
Vestiri ce nu te-mbată.

Prezentatorul:

El stete-o clipă încremenit…
Parc-auzi o voce,
Dar capul îi păru trăznit
De bulgări grei de roce.

Omul:

Eu sufăr? Deci exist? EU sunt?
Cui să-ndrug rugămintea?
Iertare cer! Loveşte crunt,
Dar nu-mi lua şi mintea!

Mai lasă-mă, vreau să repar
Greşelile făcute.
Acuma simt cerescul har
Ce poate să m-ajute.

Spiritul:

Iertat eşti, dar păcatu-l tragi,
Căci altfel uiţi prea iute.
Promisiuni grăbite, vagi,
Nu-i nimeni să le-asculte.

Omul:

Ucide-mă, doresc să mor,
Trăzneşte-mă acuma,
Îţi cer un foc ucigător,
Îndură-te, sunt huma.

Nu pot să mai suport, n-auzi?
Calvarul ăsta groaznic.
Termină-l, ce mă tot acuzi
Că-s mîndru şi obraznic.

Sau poate… -ntr-adevăr nu eşti…
Vai, mintea mi se pierde.
M-afund în goluri pămînteşti
Şi nimeni nu mă vede.

Spiritul:

Hei omule, nu eşti deprins
A suferi-n tăcere
Şi-n loc să scapi, încă te-ai prins
Pe-un nou drum de durere.

Dar Domnul viaţa nu ţi-o ia
Cînd ţi-e mai tulburată,
Ci-ţi cere să revii în ea
Cu mintea luminată.

Tu nu eşti, ai uitat, aşa-i,
Materia-i de vină,
În ea te prinzi cu tot ce ai
Din opera Divină.

Dar iată-ascultă tot ce-ţi spun
Şi crede-adînc în ele
Îţi voi vorbi de tot ce-i bun,
De infinit, de stele.

De viaţa ta de pe Pămînt,
De dor şi de iubire,
De-al sufletului tău avînt,
De-a omului zidire.

Cînd totu-ngrămădit era
În sine, unitate,
Cînd pacea veşnică domnea
În tainica cetate.

Cînd timp şi spaţiu nu putea
Să-nchege zi şi noapte,
Cînd frig şi cald nu se simţea,
Nici naştere, nici moarte.

Cînd totul nu era nimic
Nimicul era totul
Cînd necuprinsu-atît de mic
În el păstra pivotul

Acesta singur se mişca
Pornit de-un dor de ducă
Şi-n juru-i totul se schimba
Vibrînd ca o nălucă.

Atunci dintr-însul s-au desprins
Frînturi nenumărate
Împrăştiindu-se-ntr-adins
Să mişte tot, departe.

Vîrtejul astfel se născu
Croindu-şi drum în mare
Şi forţa lui mereu crescu
Din ce în ce mai mare.

Şi se-ncuiba atît de strîns
În sîmburele-atomic
Că-l ridica la rang de ins
Eternul Cosmogonic.

Puteri imense deţinînd,
Pe sine se preface
Şi-n jur vecinii adunînd
Imense blocuri face.

Şi-n fierbinţeală de mişcări
S-aprind şi-alerg prin spaţiu,
În grupuri ce-şi resorb din zări
Viaţă şi nesaţiu.

Şi-apoi mereu s-au tot ivit
Prefaceri complicate,
Umplînd tot spaţiul infinit
Cu lumi frumos grupate.

Sunt universuri ce roiesc
În ritmuri minunate
De-armonioase legi cereşti
Conduse şi-nzestrate.

Fiinţe-organizate apoi,
În ele nasc năvalnic
Dînd lumi de spirit şi noroi
Cu trai măreţ şi jalnic.

Cugetătoarele cînd vin
Gîndirea ia fiinţă
Născînd pe rînd sub scut divin
Iubire şi credinţă.

Omul:

N-am înţeles încă deajuns
Din cele spuse, frate,
Cam unde-o fi Cel nepătruns
Ce-n mînă ţine toate ?

Spiritul:

Aşteaptă, ai răbdare-un pic,
Nu-i treaba prea uşoară.
Cînd eu te-ntreb cîte ceva
Răspunde-mi într-o doară.

Şi-atunci tu însuţi vei afla
Răspunsul chiar în tine.
Privind adînc, gîndirea ta
Te va-ndruma spre bine.

Cînd flori de gheaţă cad de sus
Re-mpodobind natura,
Prinzînd din zbor un fulg, ce-ai zis
Cînd i-ai văzut structura?

Omul:

Ce forţă-n stea de prefăcu
În fin balon de apă?
Nu spui nimic, n-ai viaţă tu,
Sau vocea ta îmi scapă ?

Spiritul:

Nimic, deşi ar fi ceva,
Îţi trebuie-ndrumare.
Te-oi ajuta, căci vrerea ta
E-o forţă foarte mare.

Mă bucur că n-or fi-n-zadar
A mele străduinţe,
Voi mai aprinde înc-un far
În calea biruinţei

Te voi urma oriunde-ai fi
Voi sta cu tine alături
Şi orice piedici s-or ivi
Vei şti să le înlături.

Deci, iată calea, poţi să pleci
Ai mult de mers, o viaţă.
Dar nu uita, prin orice treci
S-asculţi a mea povaţă..

Prezentatorul:

Şi a plecat plin de curaj
Şi de nădejdi, de vlagă,
Să vadă ce fel de miraj
Formează lumea-ntreagă.

Ajunge-n munţi, privi uimit
A codrilor destine,
”Să urc, deşi sunt obosit,
Mi-e dor de înălţime.”

Suind, de ploaie fu cuprins,
”Ce baie minunată!
Şi oboseala am învins
Şi aerul mă-mbată.

Ce fericit aş fi aici
Să duc o viaţă-ntreagă
Cu oi şi cîini, cu oameni mici
Ce ştiu să mă-nţeleagă.

Să văd de sus întinsul larg
Cu răsărit de soare
Dup-a-nălţimilor catarg
Să-mi port gîndirea-n zare.

Spre lumi de aur şi de vis,
Spre stele sclipitoare,
Rămîn aici, e paradis
Şi farmec şi splendoare.

Dar ce păcat că n-am aripi
Aş trece peste creste,
Peste păduri şi peste rîpi
Ca şoimul din poveste.”

Dar dintr-odată-un vînt purtă
Un zumzet de motoare,
Privirea-i tristă se-ndreptă
Spre-un punct lucind în soare.

Păru că e un animal
Ca toate celelalte,
Dar nu, e-un monstru de metal
Purtat de forţe-nalte.

Ce dor îi mină-atît de sus?
Sau frică li-e de munte?
Sărmanii, ştiu ei ce-au ajuns
De zbor atît de iute?

Dar ce-i, au ameţit, cobor?
Vai, groaznic, cad în vrilă!
O, Doamne, fii îndurător
Şi ai de dînşii milă.

Ca un bolid, venind în jos
Cu viaţa-ntrînsul încă
Cu zgomot surd şi fioros
Gigantul intră-n stîncă.

Cutremur, groază, totul praf
O masă fără formă,
Oroare, flăcări, ăsta-i jaf
Şi nicidecum o normă!

Omul:

De ce Stăpîne i-ai răpus
Cînd se-nălţau spre tine?
De ce cu foc i-ai mai distrus
Şi tocmai lîngă mine ?

De ce nu mi-ai lăsat prilej
Să-i văd măcar la faţă?
De ce opreşti cu-aşa vîrtej
Cea mai superbă viaţă?

O, sufletul îmi e rănit!
Eşti crud, prea crud părinte,
De azi regret că te-am iubit,
Mai mult ca înainte !

Mă duc departe, nu mai vreau
Să mai aud de nimeni
Te-am smuls din piept, nu te mai iau,
Rămîn doar eu cu mine.

Prezentatorul:

Şi s-a tot dus, a coborît,
Şi munţii, şi-al lui suflet,
A mers şi-a mers, c-a coborît
De foame şi de umblet.

ÎI prinse noaptea-ntr-o vîlcea
În mijloc de pădure,
O toropeală-l năpădea
Şi somnul da să-l fure..

Dar din tufişu-alăturat
Doi licurici sclipiră,
Privi la ei cam încurcat
Şi-un gînd adînc îl fură.

Prea mari, rotunzi şi prinprejur
Ştiu bine că nu-s ape,
Deci nu-s insecte, pot să jur
Ah, Domnul să mă scape !

O cruce-n grabă îşi făcu
Şi-un pas-napoi se dete,
O cioată-l sabotă, căzu.
Se ridică, i-e sete.

Sudoarea rece-l năpădi
Şi-o şterse de pe frunte,
Se-ntoarse, nu putea-ndrăzni
Pericolul să-nfrunte.

Dă buzna, fuge obosit
Lovindu-se de arbori,
Un gol… de-acum s-a ispăvit…
E moarte fără martori

Doi licurici, nu spui nimic
Fulg moale de zăpadă?
M-afund, mă pierd şi-atît de mic
Nu-i nimeni să mă vadă ?

Cam unde-o fi Cel nepătruns
Ce-n mînă ţine toate?
Eu viu….? Iertare, ce-am ajuns?
Sunt eu? Mai sunt eu poate?

O, Doamne-ncep să te-nţeleg,
Văd mîna ta oriunde.
De ochiul tău perfect, întreg
Nimic nu se ascunde!

Aşa de jos m-ai aruncat
Şi am rămas tot teafăr,
Ba prin cădere m-ai urcat
Mai sus, ca pe-un luceafăr.

Ce rău îmi pare c-am greşit,
Nu-s vrednic de-a ta milă,
Dar jur ca tot ce mi-e sortit
Să nu-mi mai cadă silă.

Spiritul:

Aşa-i cum zici. M-ai înţeles,
Te-ai deşteptat din tină,
De aceea-n lume-ai fost ales
Să răspîndeşti lumină.

Ascultă deci ce-ţi spun acum
E-a vieţii noastre bază,
Tu s-o arăţi mereu pe drum
La cei ce vor s-o vază.

Exemplele ce ţi le-am dat
Sunt două mari extreme,
Cristal şi om evoluat
A firii teoreme…

Materia dintru-nceput
Avu într-însa spirit
Căci altfel n-ar fi conceput
Nimic din al ei merit.

Şi-această forţă-n infinit
Să se re-ntoarcă tinde,
Cînd misiunea şi-a-mplinit,
Nimic n-o mai cuprinde.

Se-nalţă lin pînă la El
Formînd un tot cu Dînsul
Atotputernic în eter
Şi peste-ntreg cuprinsul

Fiinţa destinată dar
Să ducă-n cer fluidul,
E supraomul legendar
Ce-nfruntă adesea vidul

El nu-i ca voi, greoi şi dur
Cu forme grosolane,
Ci e subtil, cu suflet pur
Şi simţuri diafane.

Ieşind demult de printre voi
Din planul suferinţei,
El soarbe-n lumea de apoi
Paharul biruinţei.

Dar biruinţa contra lui
L-aduse-n sfere line,
Aici, în viaţa unde nu-i
Nici jale, nici suspine.

Omul:

Şi ce-aş putea să fac s-ajung
Şi eu în lumea-aceea?
Ce-ar trebui din corp s-alung
Să aflu şi eu cheia?

Spiritul:

Mai ai a trece multe punţi
Prin vieţile din cale,
Cu gînduri grele multe frunţi
Vei mai scălda-n sudoare.

Dar dacă vrei să-ţi mai scurtezi
Calvarul dinainte,
Ridică-ţi sufletul şi crezi
În taina celor sfinte.

Şi cînd ca spirit vei fi iar
În planuri mai înalte,
Continuă-ţi de-acolo chiar
Lucrările lăsate.

Omul:

Cum Doamne, iar nu înţeleg
Fiind aşa departe,
Cum aş putea să mai dezleg
Problemele-ncarnate ?

Spiritul:

Sărmane lut, tot lut rămîi,
O tristă închisoare,
Nu laşi pe nimeni între vii
Decît atunci cînd moare.

Sărmane lut, sărmane om
Ce vezi nu-ţi vine-a crede,
Deşi ţi-e dat să vezi şi-n somn
Ce ochiul tău nu vede.

N-ai observat tu de cînd eşti
În viaţa ta deşartă
Atîtea supraomeneşti
Puteri ce-n ea le poartă ?

Nu, e zadarnic ce am spus
Deoarece nu se poate.
Te iau cu mine, vino sus
Să vezi de-acolo toate.

Aşa, vezi trupu-ţi adormit,
Să n-ai grijă de spaţii,
El va trăi ca adormit
Şi-l vor păzi savanţii.

Oricît ne vom îndepărta
Fluidu-ţi se va-ntinde
Şi corpul tău va imprima
Ce-n tine va cuprinde.

Omul:

Ah, am scăpat ca din mormînt
Şi-acum plutesc în slavă,
Ce mă reţine de pămînt
E pulbere şi pleavă.

Cît aş mai vrea să nu mă-ntorc
În casa înşelării.
Sînt pur. Ce-aş mai putea să torc
La faptele-ncarnării?

Aici e-atîta adevăr
Şi vrajă şi lumină
Că n-ar încape fir de păr
Din lumea cea străină.

Spiritul:

Te-nşeli, fiind cu mine vezi
Mai mult decît ţi-e firea…
Dar tu de-acum evoluezi
Şi capeţi mîntuirea.

Eu te ridic spre Dumnezeu
Să-ţi deie El lumină..
Iar tu vei coborî mereu
Să lupţi cu-a lumii vină.

Omul:

Dar ce-am făcut eu, pentru ce
Atîta ispăşire ?

Spiritul:

Priveşte-acolo, vezi ce e
Cu-acea îngrămădire ?

Omul:

Da, văd bărbaţi viteji luptînd
Să-şi apere pămîntul
Şi mai zăresc copii plîngînd
Cum iarna plînge vîntul.

Şi în mizerie ei cresc
Şi-ajung la închisoare.
Străini cu rîndul jefuiesc
O ţară-ajunsă-n floare.

Şi prigoniri se tot succed
Biserici, şcoli sînt arse.
Familii se corup, se pierd
Prin fel de fel de farse.

Iar sus pe tron un dictator
Nu ştie ce-i cu dînsul.
Mănîncă vieţile celor
Ce n-au credinţă-ntr-însul.

Spiritul:

Ce soartă crezi că şi-a creat
În alte existenţe?
Să fie veşnic sfărîmat
De-a umbrei lor prezenţe.

Şi-n urmă cînd va ispăşi
Pedeapsa cuvenită
El însuşi va re-nsufleţi
Credinţa urgisită.

Se va regenera din nou
Pe culmi ameţitoare
Din al trecutului ecou
A spiritului floare.

Asemeni, tu ai pătimit,
Dar azi e pe sfîrşite.
De mii de ani te lupţi cumplit
Cu doruri ne-mplinite.

Mai totdeauna, în zadar
Te zbuciumai în ele,
Deşi treceai ca un fugar
Prin piedicile grele.

Dar vezi, nu poţi să preţuieşti
A binelui plăcere
De n-ai prilej să te loveşti
Cîndva de vreo durere.

Căci din durere eşti născut
Şi-ţi porţi în ea fiinţa
Nici pentru suflet n-ai un scut
Mai sfînt ca suferinţa.

Omul:

O, de copil le-am încercat,
Cînd asta, cînd cealaltă,
Dar niciodată deşteptat
N-am fost de-a lor răsplată.

Degeaba prin vis de-am bănuit
Ce-nseamnă a lor prezenţă
Atunci cînd trupul adormit
Ieşea din existenţă.

Spiritul:

Da, visul. Şi-ai visat în vis
Vreodată dorul sorţii ?

Omul:

Fireşte, din al lui abis
Vorbeam chiar şi cu morţii.

Mă-nţelegeam cu fraţii mei,
Cu sora, cu bunica,
Deşi din vocea lor de zei
Nu se-auzea nimica.

În schimb, cuvîntul meu era
Atîta de puternic
Că-n juru-i totul se trezea
În groază şi-ntuneric.

Păream că strig: cine-a-ndrăznit
Să spună că e moartă?
Fiinţa care am iubit
Nu moare niciodată!

Spiritul:

Perfect, ştiam că tu eşti
Cel indicat de soartă
Să duci lumina unde nu
Se vede-a vieţii poartă.

Tu ştii? Nu tuturor li-e dat
Să vadă-n lumea noastră.
Deşi li se deschide larg
A visului fereastră.

Asta e legătura lor
Cu-adevărata viaţă
Prin ea, cu drag noi dăm celor
Ce cer vreo grea povaţă.

Şi cînd în lumea noastră, voi
Murind, vă pierdeţi corpul,
Vă naşteţi iarăşi printre noi
Să vă refaceţi corpul.

Dar, dacă grele încercări
V-apasă, -un plan nemernic
Vă cereţi pentru ispăşiri
Un nou calvar puternic.

Şi după gravitatea lui
Voi înşivă alegeţi
Să puneţi capăt gîndului
Ce nu vi-l înţelegeţi.

Şi după ce v-aţi re-ncarnat,
Materia orbeşte
Şi-n noul drum ce v-aţi luat
Mai rău vă rătăceşte.

Începeţi prin a vă cîrti
Aproapele şi sfinţii
Apoi, nebuni, vă nimiciţi,
Vă sfîşiaţi părinţii.

Ce să mai spun de-atîtea mii
Greşale şi ispite
Ce vă răpesc de printre vii
Cu simţuri adormite…

Şi cum spuneam, v-alegeţi voi
O soartă oarecare
Şi dacă-nvingeţi, ca eroi
Găsiţi evoluare.

Aşa vreţi unii bogăţii
Imense, nesfîrşite
Prin care s-ajutaţi copii,
Fiinţi nenorocite.

Şi vi se dau, dar voi uitaţi
C-aveţi o datorie
Şi ori ajungeţi ruinaţi,
Ori vă treziţi sub glie.

Iar alţii, vreţi să fiţi săraci
Mizerii să vă roadă,
Unii smintiţi şi alţii vraci
A lumii voastră coadă.

Omul:

Dar avionul? Vreau să ştiu
De ce aşa o soartă…
Distrus fulgerător de viu
Pe-a fericirii poartă.

Spiritul:

Ţi-am mai vorbit de el curînd,
În cazul cu bogaţii.
Păcatul i-a condus zburînd
Să moară ca piraţii.

Şi totuşi au evoluat
Căci adorau înaltul
Febrili în el s-au ridicat
Să-şi vadă-aievea saltul

Omul:

Stăpîne, fii în veci slăvit
Te văd acum oriunde
Şi-n firul ierbii înverzit
Iubirea Ta pătrunde.

Un pai, o floare, -un munte, -o stea,
Puterea Ţi-o arată
Şi toată fericirea mea
De Tine e legată.

Te văd şi-n mine, -n sînul meu
Cu ochii Tăi albaştri
Şi peste tot te văd mereu
Înconjurat de aştri.

O, Doamne, fii bun şi mă ia
La Tine-n cer, departe,
Acolo e iubirea mea
Redă-mi-o de se poate.

Cu timpul invatam… si invatam tot timpul…

„Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, si invata ca dragostea nu inseamna a te culca cu cineva, si a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete…

Ca saruturile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni, si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate pe astazi si acum pentru ca terenul lui “maine” este prea nesigur pentru a face planuri … si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatatea drumului.

Si dupa un timp, omul invata ca – daca e prea mult – pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza. Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori, si invata ca intr-adevar poate suporta, ca intr-adevar are forta, ca intr-adevar e valoros, si omul invata si invata … si cu fiece zi invata.

Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor mai bun, inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei dori sa te intorci la trecut.

Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti.

Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.

Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii.

Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit.

Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, de asta sunt capabile doar sufletele cu adevarat mari.

Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia nu va mai fi la aceeasi intensitate.

Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece.

Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta nu se va mai repeta niciodata.

Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret, dar multiplicate, ridicate la patrat.

Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele sa nu mai fie asa cum sperai.

Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bun nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment.

Cu timpul vei vedea ca – desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur – iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt…

Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens.

Dar din pacate, toate se invata doar cu timpul…”

(Jorge Luis Borges – “Cu timpul…)

Soluţii de ieşire din criză

Soluţia Întâi

Taci şi Respiră

Oamenii nu ştiu cum să fie tăcuţi. Cu adevărat tăcuţi. Şi nu mă refer doar să nu vorbească. Mă refer la a opri mintea în tăcere. Adânc, în pace, tăcuţi.

Îndrăzneşti să te opreşti şi să fii liniştit? Să simţi fiecare respiraţie cum ajunge adânc in abdomenul tău. Să ono­rezi faptul că fiecare respiraţie spune ‘da’ vieţii.

Respiraţia este cheia spre pace şi claritate. Respiraţia te conectează cu gnostul, cu divinitatea, cu sinele tău superior.

Încearc-o acum.

*

Soluţia a Doua

Şi tu eşti Dumnezeu

Poftim? Te aud deja strigând. “Imposibil!”, declari tu. Spune orice vrei, însă cu cât vei pricepe acest lucru mai devreme, cu atât este totul mai uşor pentru noi toţi.

Da, aşa este. Eşti un creator măreţ! Tot rahatul prin care ai trecut şi în care te afli. Da, totul este facerea ta! (Da, toate tu le-ai făcut!)

Şi acum vestea cea bună. Poţi să mergi şi să creezi orice alegi şi nu ai nevoie de nimeni care să te ajute.

*

Soluţia a Treia

Stai în Spatele Zidului Scund.

Să te retragi dintr-o situaţie şi să observi în mod obiectiv şi cu compasiune este un instrument puternic în dezvoltarea spirituală. De asemenea, acesta te poate salva de la a fi lovit sau rănit.

Dacă ai putea să te opreşti şi doar să priveşti ceea ce se petrece, ţi-ai permite să vezi jocuri şi tipare care pot fi oprite şi vindecate.

Nu rămâne prea distras la cât de antrenanţi sunt unii oameni în a crea drame. Acesta este echivalentul spiritual cu a încetini maşina pentru a te minuna de un accident.

*

Soluţia a Patra

Păstrează Simplitatea

Cu cât vorbim mai puţin, cu atât auzim mai multe. Cu cât auzim mai multe, cu atât simţim mai mult. Un sistem atât de drăguţ!

Oamenii sunt supraîncărcaţi cu informaţii prostuţe şi nefolositoare. Păstraţi lucrurile simple şi foarte probabil că aceştia vă vor auzi dincolo de cuvinte. Nu îngropaţi energia cu bâlbâieli.

Dacă trebuie să prezentaţi informaţii la serviciu sau ca şi învăţători, menţineţi maximum patru puncte principale.

Iată aici un exemplu :

Şi

Tu

Eşti

Dumnezeu

*

Soluţia a Cincea

Respiră… Alege… Creează

Am vrut să scriu doar alege, însă aceasta merge mână în mână cu respiraţia şi împreună sunt parte din creaţie. Aceasta este trinitatea noii energii.

Acum să vorbim însă despre a alege. A alege este a avea claritate despre ceea ce vei crea în viaţa ta. Nu există condiţii; fără dar sau dacă. Fără dorinţe, fără cereri, doar alege.

Încetezi jocul soartei şi al destinului.

Alege să alegi.

*

Soluţia a Şasea

Tu Nu Trebuie Să Fii Aici

Da, poţi pleca oricând doreşti. Însă alegând să vii aici, de ce să nu vrei să faci ceea ce este mai bun.

Patru motive pentru a rămâne;

· Sex – cu cineva sau cu tine însuţi. Să nu-mi spui că îngerilor nu le este dor de orgasme şi de alintări!

· Ciocolata – dulce dulce. Un substitut bun pentru sex.

· Să râzi – să simţi cu adevărat bucurie. Există multe motive pentru a râde, mai multe decât îţi închipui.

· Respiraţia – fiecare respiraţie profundă care te conectează cu întreaga experienţă. Cumva, ca şi celelalte trei motive combinate.

*

Soluţia a Şaptea

Râzi!

Nu subestima niciodată energia vindecătoare a unui râs cu poftă. Dacă nu ai râs din inimă de multă vreme, du-te şi găseşte unul.

Ţine minte ceea ce te face să râzi şi păstrează acele lucruri aproape de tine.

Ţine minte cui îi place să râdă împreună cu tine şi păstrează acele persoane aproape de inima ta.

Dar nu râde pe seama altcuiva sau de nenorocul altuia. Aceasta o întristează pe Kwan Yin.

*

Soltuţia a Opta

Fii Prezent Aici şi Acum

Fă un pas în prezent. Schimbă canalul de pe visat, de pe gândurile despre lucruri care au trecut sau care vor veni. Simte cu adevărat ceea ce se întâmplă în jurul tău

Respiră şi apoi ascultă

Respiră şi apoi priveşte

Respiră şi apoi miroase

Respiră şi apoi gustă

Respiră şi apoi atinge

Te vei minuna de tot ceea ce pierzi.

*

Soluţia a Noua

Acceptă Totul Şi Pe Fiecare Aşa Cum Este

Totul este aşa cum trebuie să fie. Totul este potrivit aşa cum este.

Să vrei să schimbi lucrurile este parte din control.

Este timpul să renunţi la control.

Renunţarea la control nu va schimba neapărat lucrurile, însă te va schimba pe tine.

Controlul creează aşteptări.

Aşteptările limitează creativitatea.

*

Soluţia a Zecea

Daca Te Îndoieşti, Va Pleca

Unul dintre cele mai prosteşti lucruri pe care le fac oamenii este să nu aibă încredere în ei.

Seminţele îndoielii nu fac altceva decât să ne umple realitatea cu buruieni nefolositoare şi prosteşti, care ne deranjează spaţiul şi ne iau din pământul atât de preţios şi necesar pentru ca ceea ce este frumos să poată creşte.

Cea mai rapidă metodă de a-ţi îndepărta pasiunea şi creativitatea de tine este să asculţi la toate “dacă”-urile şi “dar”-urile cu care se joacă minţile noastre toante pentru a ne distrage. Stai liniştit şi expiră îndoielile în afară.

Respiră-ţi pasiunea, respiră-ţi alegerile.

Dacă le respiri, ele vor veni.

*

Soluţia a Unsprezecea

Nu Te Îngrijora

Dacă ai şti că totul va fi bine, cum ţi-ai trăi viaţa acum? Nu te-ai mai îngrijora!

Încetează să îţi iroseşti energia îngrijorându-te.

Ştii că există alte lucruri mai bune de făcut cu ea.

Dacă te îngrijorezi, încetezi să te afli în prezent. Grija readuce momente din trecut şi îşi imaginează viitorul.

Nici una dintre ele nu contează. Doar Acum contează.

Ştii că totul va fi bine, pentru că totul este bine.

*

Soluţia a Douăsprezecea

Opreşte-te Şi Petrece Două Minute Pe Zi În Linişte

Într-un scaun, pe podea, în baie, la birou. Dimineaţa, în mijlocul zilei, seara. Tu alegi momentul şi locul. Pune-ţi alarma să sune dacă este nevoie.

Simte cât de mult eşti condiţionat să te mişti, să faci zgomot şi să interacţionezi. Ascultă cât de ocupată îţi este mintea. Observă ce distrageri vei crea.

Totul va fi mai uşor de fiecare dată. Vei începe chiar să râvneşti după linişte.

Invită liniştea dincolo de acest timp.

*

Soluţia a Treisprezecea

Celebrează-ţi Prostia

Totul face parte din această călătorie prostească.

Fiecare lucru prostesc pe care l-ai făcut, fiecare prostioară pe care ai spus-o, totul face parte din experienţa umană. Este parte din calea divină de a-ţi aminti că eşti un înger măreţ.

Prostia ta este cu adevărat sacră.

Ea este o sursă inepuizabilă de amuzament pentru îngeri.

*

Soluţia a Paisprezecea

Imaginează-ţi Că Drumul Tău Este Pe Cât De Lung Pe Atât De Larg

Simte cum energia ta se extinde când îţi închipui acest lucru.

Simte posibilităţile pe care aceasta ţi le deschide.

Alegerile tale sunt nesfârşite. Există atât de multe lucruri pe care le poţi trăi, aşa că nu le închide între două linii imaginare.

Dă-te la o parte de pe drumul pavat cu cărămidă galbenă* şi păşeşte pe iarbă. Nu te vei pierde. Îl vei găsi pe vrăjitor, îţi promit.

* ‘Drumul pavat cu cărămidă galbenă’ şi ‘vrăjitorul’ provin din “Vrăjitorul din Oz”, o carte scrisă de L. Frank Baum; o poveste frumoasă, publicată pentru prima dată în anul 1900 şi care a fost ecranizată mai târziu.

*

Soluţia a Cincisprezecea

Fă Ceva Diferit

O schimbare este la fel de bună ca şi o vacanţă. Desigur că vacanţele sunt mai bune, însă haide să începem simplu.

Voi vă pierdeţi în exerciţii de rutină atât de uşor, încât ajungeţi să umblaţi adormiţi prin propria voastră viaţă. Atunci când începeţi să schimbaţi chiar şi cele mai simple lucruri, vă scuturaţi şi deveniţi conştienţi de ceea ce alegeţi pentru voi în fiecare zi.

Ia-o pe un alt drum către serviciu, mănâncă ceva nou, aleargă în cealaltă direcţie, dă-te jos din pat pe cealaltă parte a patului.

Transformă-ţi zilele de vacanţă într-o aventură neprevăzută.

*

Soluţia a Şaisprezecea

Corpul Tău Este Un Templu Măreţ

Acesta este sămânţa, rădăcina, miezul, sursa şi elementul de bază pentru experienţa ta fizică.

Admiră-i arhitectura maiestuoasă. Onorează-i trăsăturile unice.

Ignoră straturile conştiinţei de masă care îţi spun cum ar trebui să arate corpul.

Tratează-ţi corpul aşa cum ţi-ai dori să o facă un iubit. Simte splendoarea a milioane de ani de evoluţie genetică.

*

Soluţia a Şaptesprezecea

Totul Vine La Tine

Dacă trăieşti viaţa cu adevărat, respirând-o adânc, fiind în acum, ceea ce alegi ţi se va arăta.

Plantează seminţele în spirit. Permite universului să le ude. Eliberează aşteptările legate de ceea ce va creşte. Doar să ştii că va creşte. Să ştii că totul va fi în regulă.

Eşti un grădinar măreţ.

Eşti un creator măreţ.

*

Soluţia a Optsprezecea

Nu Te Hrăni Cu Frică

Frica dă putere limitărilor. Este ca şi cum ai da friptură leilor.

Tu îţi dai puterea prin frică. Frica îţi limitează călătoria, experienţele şi alegerile.

Frica este un instrument al minţii. Ea îşi are rădăcinile în a te proteja, însă dacă este în dezechilibru, ea te sufocă şi constrânge.

Respiră prin frică şi elibereaz-o.

*

Soluţia a Nouăsprezecea

Aşadar, Ce Anume Te Opreşte?

Este atât de uşor să dai vina pe lucruri sau pe oameni pentru că te opresc din creaţie. Adevărul este că nu există niciodată decât un singur obstacol: tu!

Blocajele, nodurile, obstacolele, toate pot face parte din experienţă, în loc să fie capătul experienţei. Nu le transforma în scuze.

Dansează cu ceea ce îţi vine la uşă. Dansează cu ceea ce îţi taie cărarea.

Vântul nu este oprit de către clopoţei. El dansează cu ei şi creează o muzică frumoasă.

*

Soluţia a Douăzecea

Permite Curgerea

Când te opreşti şi simţi energiile din jurul tău, tu te poţi armoniza la o curgere naturală.

Te plimbi înainte ca ploaia să apară. Poţi conduce fără hartă. Este cursul spiritului, cursul divinităţii tale.

Vei atrage tot ceea ce este potrivit în acel spaţiu. Vei fi unde este potrivit în acel spaţiu. Acesta este podul către tărâmurile de cristal sau tărâmurile creatorului.

Acordul dinlăuntrul tău este respiraţia, însă tu eşti DJ-ul!

*

Soluţia a Douăzeci şi una

Mişcă-ţi Corpul

Dansează, plimbă-te, aleargă, înoată, fă sex, fă jogging, sari, zburdă, patinează, fă surfing, ___________________________________________ (Introdu aici opţiunea ta personală).

Nu ai petrecut atâtea vieţi în laboratoarele din Atlantida creând această maşinărie incredibilă ca să stai într-un scaun toată ziua.

Vezi ce se poate face caţără-te pe un munte, scufundă-te în ocean, mergi cât poţi de departe prin împrejurimi. Însă fi doar atât de aventurier pe cât alegi tu.

Nu uita cel mai uimitor lucru pe care îl poate face corpul tău. Respiră! Acesta este începutul oricărei aventuri.

*

Soluţia a Douăzeci şi doua

Viziteaz-o Pe Gaia

Du-te afară. Este imensă! Nemărginită! Cam aşa cum este şi viaţa.

Îndrăzneşte să nu te întorci la calculatorul tău, la televizor, la radio sau la combina muzicală pentru o zi. Dacă eşti în oraş găseşte un parc sau condu până la ţară sau la o plajă.

Lasă-te înţepat de o albină, ars de soare, fă-ţi băşici în tălpi, să ai noroi între degete, lasă ploaia să cadă pe tine, miroase o floare, respiră aerul proaspăt.

Priveşte sus la cer, apoi departe spre orizont. Respiră şi simte cum energia ta atinge marginile existenţei.

*

Soluţia a Douăzeci şi treia

Bucură-te De Sex

Religia, bolile, graviditatea şi lista poate să continue cu toate scuzele pe care oamenii tonţi le au pentru a nu se bucura de o experienţă umană magică. Când doi oameni sunt cu adevărat împreună în prezent, fără aşteptări, fără planuri, oferind liber, lumina pe care o radiază merge până înapoi acasă.

Este respect, este veneraţie, este iubire, este adorare.

Este combinarea fizicului cu spiritualul, toate într-o experienţă uluitoare.

Doar un om tont de tot ar limita această experienţă prin reguli şi nesăbuinţe.

*

Soluţia a Douăzeci şi patra

Fiecare Dintre Noi O Face În Felul Său

Renunţând la conceptul de ‘greşit’ şi ‘corect’ eliberezi atât de mult. Pentru început, nu este nevoie să îţi consumi energia judecându-i pe alţii.

Alţi oameni nu sunt aici ca să îţi îndeplinească ţie aşteptările. Nici tu nu eşti aici ca să le îndeplineşti pe ale lor.

Ţine minte că fiecare persoană este Dumnezeu şi îşi crează viaţa pe care o aleg. Aceasta este compasiunea.

Şi tu eşti Dumnezeu. Şi ei sunt Dumnezeu. Toată lumea este perfectă.

*

Soluţia a Douăzeci şi cincea;

Creează-ţi Propria Soluţie

– sursa… Un Prieten … –

În ziua în care m-am iubit cu adevărat…

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am înţeles că în toate împrejurările mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.  Şi atunci am putut să mă liniştesc.

Astăzi, stiu că aceasta se numeşte … Stimă de sine.

*

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am realizat ca nelinistea si suferinta mea emotionala, nu erau nimic altceva decat semnalul ca merg impotriva convingerilor mele.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Autenticitate.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa doresc o viata diferita si am inceput sa inteleg ca tot ceea ce mi se intampla, contribuie la dezvoltarea mea personala.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Maturitate.

*

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inceput sa realizez ca este o greseala sa fortez o situatie sau o persoana, cu singurul scop de a obține ceea ce doresc, stiind foarte bine ca nici acea persoana, nici eu insumi nu suntem pregatiti si ca nu este momentul …
Astazi, stiu ca aceasta se numește … Respect.

*

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inceput sa ma eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situatii, tot ceea ce imi consuma energia. La inceput, ratiunea mea numea asta egoism.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Amor propriu.

*

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa-mi mai fie teama de timpul liber si am renuntat sa mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astazi fac ceea ce este corect, ceea ce imi place, cand imi place si in ritmul meu.
Astazi, stiu ca aceasta se numeste … Simplitate.

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa mai caut sa am intotdeauna dreptate si mi-am dat seama de cat de multe ori m-am inselat.
Astazi, am descoperit … Modestia.

*

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am incetat sa retraiesc trecutul si sa ma preocup de viitor. Astazi, traiesc prezentul, acolo unde se petrece intreaga viata. Astazi traiesc clipa fiecarei zile.
Si aceasta se numeste … Plenitudine.

*

In ziua in care m-am iubit cu adevarat, am inteles ca ratiunea ma poate insela si dezamagi. Dar daca o pun in slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte pretios.
si toate acestea inseamna … Sa stii sa traiesti cu adevarat.

– poem scris de Charlie Chaplin