Arhivă | Februarie 2015

1 Martie

martisor

 

 

Iarna este in capul meu, dar primavara eterna se afla in sufletul meu.

Victor Hugo

„Povestea martisorului incepe acum mai bine de 2000 de ani, pe vremea dacilor si a romanilor. Traditia spune ca stramosii nostri purtau monede gaurite, atarnate de un fir impletit – colorat in alb si negru. Banutii erau de aur, argint sau metal obisnuit, indicand cat de bogata sau de saraca era persoana care ii purta. Albul insemna revenirea la viata a naturii si caldura verii, in timp ce negrul semnifica frigul iernii. Aceste martisoare erau purtate la incheietura mainii sau prinse in piept cu un ac, iar fetele credeau despre ele ca le vor aduce noroc, frumusete si le vor feri de razele arzatoare ale soarelui verii. Cand copacii infloreau, femeile agatau firul de o ramura, iar cu moneda respectiva cumparau cas, pentru ca tot restul anului pielea lor sa fie alba si moale. In timp, rolul de talisman sau obiect purtator de noroc al martisorului s-a transformat in simbol al iubirii. In acelasi timp, si firul negru a devenit rosu.

Intorcandu-ne si mai mult in timp, amintim ca sapaturile arheologice au scos la iveala martisoare cu o vechime de peste 8000 de ani! Sub forma unor pietricele de rau, vopsite in alb si rosu, ele erau insirate pe ata si se purtau la gat. Culoarea rosie era data de foc, sange si soare – insemnand nasterea si viata, adica femeia. Iar albul era limpezimea apelor, culoarea norilor, zapada rece si pura – semnificand intelepciunea barbatului. Impletirea snurului arata legatura inseparabila dintre cele doua elemente ale vietii.

Traditia banutului este legata, de asemenea, de legenda Babei Dochia, pastorita cu cele sapte cojoace, transformata intr-o stanca. Se spune ca Dochia a gasit intr-o zi o moneda, a gaurit-o, a legat-o de un snur din fire de lana – albe si negre – impletite, purtand-o la gat in semn de noroc.

Dintre toate legendele, poate cea mai interesanta si mai frumoasa este povestea baiatului cel voinic care s-a luptat cu zmeul, legenda care s-a nascut din basmele romanesti si isi are originea tot in timpul stramosilor nostri – dacii si romanii.

 

Aceasta este legenda… veste… poveste…

Odata, Soarele cobori intr-un sat, luand chipul unui baiat. Un zmeu l-a pandit si l-a rapit dintre oameni, inchizandu-l intr-o temnita… Lumea se intristase. Pasarile nu mai cantau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai radeau. Nimeni nu indraznea sa-l infrunte pe zmeu. Dar, intr-o zi, un tanar voinic s-a hotarat sa plece sa salveze Soarele. Multi dintre pamanteni l-au condus si i-au dat din puterile lor ca sa-l ajute. Drumul lui a durat trei anotimpuri: vara, toamna si iarna. A gasit castelul zmeului si a inceput lupta. Si s-au batut zile intregi, pana cand zmeul a fost invins. Slabit de puteri si ranit, baiatul cel viteaz a eliberat Soarele. Acesta s-a ridicat pe cer, inveselind si bucurand lumea. A reinviat natura, oamenii erau fericiti, dar tanarul n-a apucat sa vada primavara. Sangele cald i s-a scurs din rani pe zapada. Si, in locul in care zapada se topea, apareau flori albe: ghiocei, vestitorii primaverii…

De atunci, tinerii impletesc doi ciucurasi: unul alb si unul rosu. Ei ii ofera fetelor pe care le iubesc sau celor apropiati. Rosul inseamna dragoste pentru tot ceea ce este frumos, amintind de culoarea sangelui voinicului. Iar albul simbolizeaza puritatea si gingasia ghiocelului, prima floare a primaverii”.

 

sursa: internet

Trezeste-te, a venit vremea sa traiesti…

ganditorul

Pe strada, in autobuz, IN VIATA „pierdem” din vedere ceea ce se presupune ca ar trebui sa vedem: lucruri, oameni, fapte ce „trec” prin noi parca.

Suntem aparent atenti „la tot si la toate”, in fapt suntem atenti doar la mintea noastra care creaza scenarii sau reia ceea ce am auzit si am trait in clipa ce a trecut.

– seful nu este multumit de mine…

– mi s-a parut ca am simtit resingere din partea lui X…

– lucrurile nu merg cum ar trebui, intreaga mea viata este un esec…

deci:

– trebuie sa fac…

– trebuie sa ma schimb…,

– trebuie sa fiu…

Cum ramane cu noi? Noi, cei din spatele mintii si a parerii celorlati? Unde ne-am pierdut? Ce ne indeamna spre o continua introspectie gresita? Cand o sa renuntam sa ne culpabilizam? Cand o sa incetam sa mai fim victime ale societatii si ale educatiei? Cand o sa avem curajul sa ne indreptam coloana vertebrala si sa pasim increzatori ca totul este parte a Creatiei si facem parte din tot? Ca insemnam ceva, chiar daca nu putem vedea asta?

Mintea, mintea noastra cea mult prea laudata are un rol definitoriu in acest proces. Ea este cea raspunzatoare de tot, pentru ca ratiunea ei de a fi este orientata nu spre a vedea adevarul, ci de a diseca „firul in 4” facandu-ne sa ne indoim de capacitatile noastre, facandu-ne sa ne simtim mici in comparatie cu ceilalti si cu viata insasi. A raporta totul prin prisma mintii, a gandirii asa zis logice ne suprima sentimentele.

Evident este greu sa fii om. Pe langa calitatea de fiinta rationala, un om are sentimente. Dar este inaceptabil (in mintea noastra) sa fii slab, vulnerabil, sa nu fii cel mai bun in toate, sa gresesti – sa poti sa iti recunosti greselile si sa le accepti ca facand parte din viata; sa te bucuri de realizarea celui de langa tine, sa plangi cand simti ca sufletul ti-e rupt in doua, sa iei parte la Viata asa cum viata ti-o cere: cu inima deschisa si plin de Ratiunea de a fi OM.

Asa ca, nu Trebuie dar Vreau:

– sa ma bucur de fiecare rasarit de soare,

– sa iubesc fiecare fiinta ce o intalnesc si sa o vad,

– sa renunt la a-mi mai face nervi, problemele vor trece (ca de altfel toata viata), fie ca ma enervez sau raman pasiv.

Traieste! Nu trai in mintea ta! Viata este frumoasa cand o vezi prin ochii tai si nu prin ai altora.

Danseaza. Picteaza. Citeste.

IUBESTE

La Multi Ani!

nufar mov

Am implinit 5 ani!

Multumesc WordPress. Multumesc ca mi-ai dat ocazia sa scriu 5 ani aici, ani in care am crescut redescoperindu-ma continuu. Poate ca nu am scris asa cum mi-am propus la inceput – imi doream sa scriu aici ca intr-un jurnal, cu bune si mai putin bune, jurnal ce visam sa imi descrie „mersul”. Totusi, pauzele au fost foarte benefice mie, pentru a descoperi – in suflet – ceea ce trebuia sa fie desavarsit.

Multumesc celor ce au aruncat o privire aici. Mi-am lasat un strop din suflet in cuvinte si am dorit ca zbaterile mele, suisuri si coborasuri, sa ajunga la cei ce citesc.

Multumesc sufletului meu ca este inclinat spre a se exprima prin scris. Consider scrisul o punte intre oameni, o punte ce poate capata culoare si sunet atunci cand cuvintele vin de la sine, fara a trebui sa faci nici un efort sa le chemi…

Multumesc!

Visul Vieţii

Pasi prin suflet

creatia si iubire

Un vis minunat visat-am într-una din nopţile trecute. Cerul era una cu pământul, culorile erau minunat de calde şi vii, pacea domnea peste unime. O mână invizibilă scria pe cer…

Iubirea este singura Lege…

Creaţia este Infinită şi făr’ de sfârşit…

Dumnezeu este singurul şi este în Tot…

Nu te teme, suflet Divin, Eu sunt aici…

Iubirea este singura Lege… precum în cer aşa şi pre pământ…

Frazele se năşteau mereu şi mereu şi, odată cu ele, inima mea înflorea.

„Să nu te consideri niciodată extrem de fericit atunci când este vorba de fericirea de pe această lume, ci să fii conştient că lumea cu fericirile ei nu este altceva decât o scenă înşelătoare; atunci vei putea să te bucuri de viaţă într-un mod înţelept! Căci priveşte, totul pe lume este exact opusul a ceea ce ţi se înfăţişează; şi numai iubirea, atunci când vine din adâncurile inimii, este adevărată…

Vezi articol original 224 de cuvinte mai mult

Privind prin ochi de copil

Ne nastem puri, frumosi, luminati.

Venim atat de lipsiti de frica, plini de dragoste si de dorinta de a cunoaste, incat fermecam pe toti din jur cu personalitatea noastra. Da, de la nastere avem personalitate, doar ca ea nu este „cizelata” de familie, prieteni, societate.

In micimea noastra de copii suntem puternici: ajunge un zambet sa descretim o frunte, este suficient sa ne curga doua lacrimi ca intreg universul familiei sa ne sara in ajutor. Suntem puternici prin candoarea noastra, prin dragostea ce o oferim cu tot sufletul, dragoste lipsita de prejudecati si temeri.

zambet de copil

 

Apoi… invatam. Invatam chipurile mamei si al tatalui, chipuri ce prind forma si glas si ne invata abc-ul vietii. In functie de parinti incepem sa dezvoltam sentimente de atractie si de respingere, invatam ce este bine si ce este rau, de ce ar trebui sa ne ferim si ce ar trebui sa iubim.

Nu iubim constrangerile inca de atunci. Ne place libertatea iar a te juca, a inventa, a ingriji papusi si a da de mancare la animalutele de plus sunt ocupatii favorite.

Traim in lumea noastra, a jocului, reprezentarilor, invatarii, iubirii si acceptarii.

Timpul trece repede insa si crestem. Lumea capata alte forme, forme ce trebuie sa le acceptam, forme modelate de educatie, convingerile altora, tiparele societatii.

Ce ramane din „privind prin ochi de copil”?

 

sursa foto: internet

Ne privim in oglinda…

in fiecare dimineata.

Somnorosi, nici nu ne vedem prin povara gandurilor… cum va fi ziua de astazi? Ziua, neinceputa inca, se anunta si mai grea prin perdeaua fulgilor de nea.

Si totusi, de ce trebuie sa fie asa? De ce trebuie sa ne gandim inainte, sa planificam „in avans” ziua ce abia incepe? Intamplator o zi de luni… Nu ar fi mai simplu daca am spune zilei ce a inceput „Buna dimineata”? Fara ganduri, fara asteptari, fara planificari… pur si simplu o buna dimineata traita in prezent 🙂

Buna dimineata

„Nu ma gandesc la viitor, va veni el oricum” Albert Einstein

imagine: internet